duminică, 29 octombrie 2017

Turcia… dupã 20 de ani

La sfârsitul anilor ’90 Turcia era un subiect de suflet la nivelul UE. Parlamentul European prezenta studii încurajatoare depre posibila aderare a ţãrii la Uniunea Europeana, iar majoritatea turcilor erau entuziasmaţi de aceastã dinamicã.

Am simţit şi eu în mod practic aceastã mişcare, mai ales în perioada 1997 – 1999 când am fãcut parte din Comitetul Director al Asociaţiei Studenţilor Europeni (AEGEE-Europe). Încurajaţi de primii ani ai programului Erasmus militam împreunã pentru o mai bunã gestionare a proiectului (mai puţinã birocraţie, mai mulţi bani alocaţi studenţilor, dar şi o transparenţã în acordarea burselor – mai ales în România unde programul fãcea primii paşi). Şi aici intervine mişcarea studenţeascã din Turcia, în special filialele AEGEE din Istanbul şi Ankara, care galvanizau întreaga reţea europeanã studenţeascã pentru ca Turcia sã fie acceptatã în programul european Socrates. Societatea civilã a avut un rol crucial în a aduce programul de mobilitãţi în Turcia, practic în a racorda ţara la sistemul educaţiei europene.

Exact acum 20 de ani, îmi aduc aminte fiindcã era Ziua Naţionalã a Turciei (29 octombrie 1997), eram la Ankara pentru o premierã incredibilã la acea vreme (şi imposibil de imaginat în 2017). Pentru prima datã Adunarea Generalã (Agora) a studenţilor europeni se derula în Turcia. Simbolisticã enormã, iar organizarea a fost fãrã reproş. În ultima zi a dezbaterilor am avut un invitat deosebit, însuşi preşedintele Turciei de atunci, regretatul Süleyman Demirel. Întâmplare sau nu, a fost chiar ziua domniei sale (1 noiembrie), prilej ca întreaga adunare sã-i cânte La Mulţi Ani! Vã puteţi imagina cu ce reportaj începeau televiziunile turceşti buletinele de ştiri din acea zi…

Organizatorii Adunãrii Genarale, studenţii de la AEGEE-Ankara, au fost premiaţi de Guvernul Turc pentru contribuţia deosebitã la deschiderea ţãrii spre Europa, pentru promovarea destinaţiei turistice Turcia.

Da, Europa era ceva viu în Turcia acum 20 de ani…

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: