Institutul
European din România îşi propune să deducă principalele consecințe pe care
le-ar putea avea diferitele tipuri de reglementări cu privire la lobby în
România, “odată stabilit faptul că lobby-ul şi grupurile de interese sunt componente
legitime ale unei democraţii liberale şi participative”. (ceea ce cred că este de fapt primul hop de trecut în România).
Autorii subliniază
că, deşi “termenul de lobby este un concept destul de des utilizat în limbajul academic
și politic/instituțional, el nu are încă un conținut clar și, mai ales, general
acceptat. Ideile greșite despre lobby fac ca
lobby-ul să funcționeze greșit. Ce este lobby, ce este advocacy, care sunt
asemănările și/sau deosebirile între cele două procese, sunt numai câteva din
întrebările la care se caută și oferă răspuns. De interes este și observația
făcută de autori cu referire la faptul că lobby-ul „poate interveni fie înainte
de luarea unei decizii, fie chiar în timpul procesului decizional, fie ulterior
luării deciziei, în etapa implementării”, precizare utilă pentru identificarea
corectă a modului în care activitatea de reglementare/autoreglementare poate
interveni eficient.
Studiul trece în revistă şi cele doua abordări
diferite ale activităţii de lobby, una specifică continental european și una
dominantă în spațiul nord-american, unde prima reglementare a lobby-ului
datează din 1935. Dacă spațiul european
pare să prefere o abordare soft law,
favorizând autoreglementarea cuplată cu declararea voluntară a intereselor și
actorilor vizați, spațiul nord-american a optat pentru hard law, adică pentru norme juridice precise și delimitări
riguroase, ce pot atrage inclusiv pedepse în caz de nerespectare.
La nivel european,
studiul relevă că în noimebrie 2014 erau 7.057 entităţi înscrise în Registrul
Comun de Transparență al UE, înainte de a fi lansată noua versiune a Registrului. Important
este şi faptul ca “unele state europene au înţeles să abordeze fenomenul de
lobby la nivel normativ în mod explicit şi printr-un act special dedicat unor astfel
de activităţi, încercând fie abordări holistice (care tratează în cadrul
aceleiaşi legi şi transparenţa decizională a autorităţilor publice şi
transparenţa activităţilor de lobby), dar nuanţate şi relativ constrângatoare, precum
Polonia, fie abordări mai laxe, dar la care în final s-a renunţat tocmai din
cauza faptului că experimentul nu s-a dovedit a fi de bun augur ori eficient
(Ungaria)”, după cum menţionează acelaşi studiu.
“În România tentativele de reglementare a activității de lobby au apărut în contextul
luptei împotriva corupției. (…) Ulterior, după aderarea României la UE,
„valurile legislative” din 2008 și 2011 au pus accentul mai ales pe
transparență în activitatea decizională a autorităților publice, reglementarea
activităților de lobby nemaifigurând ca obiectiv distinct sau menționat expres.”
România
nu are încă un act normativ unic dedicat în mod special activităţilor de lobby,
dar “România nu este o excepţie pe harta ţărilor în care se face lobby, chiar
dacă, acesta nu este reglementat”. Exemplele concrete care au “blocat” anumite
iniţiative legislative naţionale ocupă o mare parte a studiului, chiar dacă nu
sunt considerate de fi “lobby”.
“Faţă
de această abundenţă de acte normative din România, care toate pot viza activităţile
de lobby, merită a fi amintită şi opţiunea alternativă, aceea a unui singur act
normativ prin care să fie asigurată atât transparenţa decizională a
autorităţilor publice, cât şi transparenţa intereselor, activităţilor şi
actorilor relevanţi pentru lobby. Pe lângă exemplele oferite de Polonia şi
Ungaria, care nu au fost încununate cu succesul scontat, exemplul Austriei
poate fi unul demn de a fi luat în seamă”.
Autoreglementarea
activităţii de lobby în România a fost realizată de către Asociaţia Registrul
Român de Lobby, cu scopul de a contribui la popularizarea şi promovarea
activităţii de lobby. Sistemul de autoreglementare iniţiat de această asociaţie
cuprinde Codul de etică al practicienilor de lobby şi advocacy, Registrul de
Transparenţă a activităţilor de lobby şi advocacy şi Comisia de supraveghere a
Registrului de Transparenţă. Registrul de Transparenţă din România este
o replică a Registrului de Transparenţă
comun al Parlamentului European şi al Comisiei Europene.
Asociaţia
Registrul Român de Lobby are doar 12 membri cu drepturi depline şi 3 membri
susţinători, iar Registrul de Transparenţă al Activităţilor de Lobby şi
Advocacy nu depăşeşte 50 de înregistrări, persoane fizice, firme, organizaţii
nonguvernamentale, camere de comerţ, sindicate sau patronate.
Până
în prezent, concluziile studiului şi starea de fapt demonstrează că “argumentele contra reglementării lobby-ului
în România “au fost mult mai numeroase, scoţând în evidenţă faptul că o
lege a lobby-ului ar putea face mai mult rău decât bine (a se vedea experienţa
ungară sau poloneză) întrucât procesul legislativ este relativ precar, iar
ambiguităţile şi confuziile induse ar putea crea probleme adiţionale mai
degrabă decât să rezolve unele existente. Ca şi rezultat, România nu are încă un act
normativ specific care să reflementeze activitatea de lobby.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu