marți, 16 decembrie 2014

Gândurile tinerilor din România despre UE

Raportul publicat recent de CURS arată că 50% dintre tinerii de peste 18 ani din România locuiesc cu părinţii, de altfel o tendiţă manifestată tot mai mult și la nivel european.

Rata șomajului în rândul tinerilor între 15 și 29 de ani a fost de 24,3% în trimestrul doi al anului 2014, puţin peste media europeană, aflată la 22%.

Altã concluzie interesantã: aproape 40% dintre respondenţi și-ar dori să emigreze, chiar și dacă numai temporar (pentru studii sau muncă). Foarte mulţi tineri au încredere că vor avea o viaţă mult mai bună decât au avut părinţii lor, optimism legat și de posibilităţile ce le sunt oferite de libertatea de mișcare în Uniunea Europeană, explică autorii raportului.

De altfel, sunt și alte rapoarte recente care evidenţiază faptul că tinerii români apreciază “valorile europene care le-au permis o luptă mai eficientă împotriva corupţiei şi amelioarea nivelului de trai”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: