vineri, 19 septembrie 2014

Dezvoltarea economicã duce la dispariţia unor limbi minoritare


Este evident și explicabil faptul că dezvoltarea tehnologică conduce la dispariţia unor meserii, sau apariţia altora noi. Ceea ce surprinde mai mult însă este concluzia cercetătorilor de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, conform căreia, dezvoltarea economică ar putea conduce la dispariţia unor limbi minoritare. Da, nu este vorba doar de efectele unor acte istorice radicale îndepărtate, se întâmplă și azi.

Conform cercetãrii, cele mai ameninţate sunt limbile minoritare vorbite în cele mai dezvoltate regiuni ale planetei, precum America de Nord, Europa şi Australia. De exemplu, în America de Nord, limbi precum Upper Tanana, vorbită de mai puţin de 25 de persoane în Alaska, limba Wichita din zona Oklahomei avea în 2008 un singur vorbitor fluent, iar în Europa limbi precum Ume Sami din Scandinavia şi dialectul Auvergnat din Franţa dispar într-un ritm accelerat din vorbirea curentă.

Interesante sunt statisticile UNESCO publicate în 2011, care arată că din 1950 au dispărut 250 de limbi. Printre strategiile de a menţine anumite dialecte încă vii, cea mai de succes este cea dezvoltată pentru păstrarea dialectului scoţian din Marea Britanie.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: