marți, 1 iulie 2014

Dan LUCA – articol în ziarul Argeşul – “Restructurarea Comisiei Europene şi comisarul tinerilor”

Am avut plăcerea să mă adresez din nou cititorilor ziarului Argeşul, de această dată vorbind despre propunerile aflate pe masa dezbaterilor pentru restructurarea Executivului European, cu accent pe ideea nou lansată de a avea un comisar al tinerilor.

Redau în continuare articolul apărut marţi, 1 iulie:

.............

În această toamnă, Comisia Europeană va fi compusă tot din 28 de membri, câte unul pentru fiecare stat din UE. Pe baza Tratatului de la Lisabona, membrii Comisiei vor fi selectaţi de statele membre, cu mulţi pretendenţi deja “pe lista” candidaţilor. Pe timpul verii, aceşti comisari vor primi portofolii, în cadrul a ceea ce se aşteaptă să fie un proces dificil de negociere între preşedintele Comisiei şi statele membre. Ca soluţie la lipsa de omogenitate a Comisiei Europene, din cauza numărului prea mare de membri, este propusă limitarea numărului de portofolii, variantă de restructurare care cere, de asemenea, o reorganizare internă, cu, de exemplu, crearea de “comisari asistenţi”. Se vorbeşte acum tot mai mult de crearea unor “clustere tematice” în cadrul Executivului European. Practic se vorbeşte acum de 5 grupări în interior şi 5 comisari care să supervizeze munca celorlalţi în anumite clustere.

Există o propunere concretă venită din partea reprezentanţilor marilor companii la nivel european. Aceştia au propus recent cinci acţiuni imediate pentru noua Comisie Europeană, pentru a spori atractivitatea şi competitivitatea Europei. Pe lângă cele de creştere, inclusiv cu un “Plan de energie”, ambiţios şi creativ şi cele privind valorificarea talentelor, aş vrea să insist pe competitivitate. Conform mediului de afaceri prezent la Bruxelles, cea mai simplă şi rapidă modalitate de a îmbunătăţi competitivitatea este de a îmbunătăţi guvernarea. În acest context, recomandarea principală ar fi de a păstra cei 28 de comisari, în cinci grupuri: macro-economie; industrie, servicii şi de digitalizare; energie/mediu; afaceri interne; relaţii externe, care să se ocupe de imaginea Europei.

Criza ecomomică lasă sechele asupra cetăţenilor europeni, mai ales în rândul tinerilor. Orice discurs public ne aminteşte de grava situaţie actuală. Problemele cu care se confruntă tinerii trebuie recunoscute şi găsite soluţii împreună cu toţi actorii implicaţi. Îmi place mult ideea transmisă recent de a avea un super-comisar pentru ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, în cadrul Comisiei Europene, pentru perioada 2014-2019, portofoliu ce regrupează mai multe politici.

Îmi amintesc cum, acum 10 ani, tot în prag de alegeri europene, Bruxelles-ul s-a mobilizat şi a “impus” un comisar european responsabil cu comunicarea. Şi aşa a apărut ca vicepreşedinte al Comisiei Europeane Margot Wallström, mâna dreaptă a preşedintelui Barroso în primul mandat.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: