sâmbătă, 10 mai 2014

Simbolistica italiană şi viitorul preşedinte al Comisiei Europene


Anul acesta Ziua Europei s-a nimerit să fie în plină campanie electorală pentru alegerile europene. Uniunea Europeană, atât de plină de simboluri, s-a gândit să sprijine moral Italia, şi astfel trandiţionala conferinţă ˝The State of the Union˝ de la Florenţa a culminat  cu o nouă dezbatere, după cea de la Maastricht, a celor care îşi propun să câştige Presedenţia Comisiei Europene.

Dacă este să fac comparaţii între Maastricht şi Florenţa, dezbaterile au fost diferite, dar concluziile asemănătoare. La Maastricht a dominat spiritul tânăr, iar în Italia sobrietatea celor ajunşi la o vârstă respectată. Dacă în dezbaterea din Olanda ziariştii-moderatori de la EuroNews au reuşit să dea o tentă de dezbatere, la Florenţa a dominat o abordare academică, şi ea cu avantajele ei.

Impresia generală, mai ales la începutul confruntării, a fost că avem de fapt o prezentare a ″Partidului Parlamentului European″, iar toţi cei 4 candidaţi prezenţi au mers pe aceeaşi linie ″să ne asigurăm că viitorul preşedinte al Comisiei este unul dintre noi″, în care adversarul nevăzut a fost ″Partidul ţărilor membre din UE″. Cam aceleaşi subiecte abordate ca acum 10 zile: ″noi nu suntem ca Barroso″, ″Juncker ai fost deja responsabil – ca preşedinte al EuroGrupului - şi am văzut ce a ieşit″, ″Putin trebuie să înţeleagă…″, ″şi noi avem capacitatea de a avea companii de IT puternice ca şi americanii″.

Da, José Bové, reprezentantul Verzilor, a fost o pată de culoare în dezbatere, dar parcă Ska Keller la Maastricht a fost mai ″acasă″ cu politica mare şi diplomaţia europeană. Juncker a fost mai bun decât la Maastricht, Schulz a punctat bine, poate chiar mai bine decât în precedenta dezbatere. Verhofstadt a mizat pe aceeaşi carte federalistă, dar forţând şi ″strategia belgiană″, o artă a compromisului dusă la extrem. Părerea mea că acest joc îl va duce spre câştigarea preşedenţiei Parlamentului European, nu a Comisiei Europene, ceea ce nu e rău pentru un eurodeputat care are în legislativul european 3-4 eurodeputaţi (liberalii flamanzi).

Următoarea dezbatere, cea din 15 mai, de la Bruxelles, transmisă în direct şi de TVR.

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

Niciun comentariu: