marți, 22 aprilie 2014

Martin Schulz despre europarlamentare

Preşedintele Parlamentului European este de părere că liderilor europeni le “lipseşte curajul” pentru a crea un viitor mai bun pentru cetăţeni. “Vorbim de măsurile de austeritate, dar nu despre perspectivele de viitor. Lipseşte mesajul de speranţă”, a declarat politicianul social-democrat german.

Dacă socialiştii ar câştiga la europene, “Schulz crede că cel mai important este să se recâştige încrederea, iar pentru aceasta cetăţenii trebuie să fie reintegraţi în procesul de decizie şi în aplicarea lui. Trebuie să devină tangibil pentru cetăţeni că am înţeles de ce s-au înstrăinat de noi. În al doilea rând trebuie continuată lupta împotriva şomajului, mai ales în rândul tinerilor şi împotriva restricţionării accesului la credite a Întreprinderilor mici şi mijlocii care îngreunează investiţiile. Iar nu în ultimul rând, spune el, să se înceteze să se mai vorbească despre “mii de miliarde” de euro, în condiţiile în care pentru cetăţeni un milion de euro înseamnă o sumă fabuloasă. Pe scurt, trebuie pus individul în centrul deciziilor noastre”.

Legat de ascensiunea partidelor populiste şi xenofobe Schulz spunea “că deşi este un lucru îngrijorător, el nu crede că acestea vor putea bloca Parlamentul European. Dar nu se ştie ce impact vor avea asupra politicii şi cum vor reacţiona alte partide, dacă vor încerca să le copieze, sau, dimpotrivă să le cenzureze".

După părerea actualului preşedinte al Parlamentului European, “mai grav decît ascensiunea populismului ar putea fi absenteismul la alegerile europene. El se declară însă optimist şi mizează pe o participare de 80 la sută. Campania electorală încă nu a început, dar sper ca, odată identificaţi candidaţii şi programele, interesul să crească”.

Apropo de candidatura lui Martin Schulz la şefia Comisiei Europene, subliniam într-un mesaj mai vechi care este poziţia doamnei Merkel.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: