vineri, 7 februarie 2014

Dan LUCA – în direct la “Săptămâna de Business”, la The Money Channel


Vineri de la ora 17:00 am putut fi urmărit din nou în direct la The Money Channel, la emisiunea „Săptămâna de Business”. Discuţia din platou, condusă de realizatorul Ovidiu Nahoi, a pornit de la măsura propusă de premierul Ponta de schimbare a scadenţarelor pentru românii care au credite bancare şi salarii până în 1.600 de lei.

Subliniam că ne aflăm abia în februarie 2014, abia s-a încheiat 2013, un an în care România a înregistrat creştere economică, care trebuia să se reflecte şi în buzunarele cetăţenilor. Fiind vorba despre un an electoral, e normal să apară măsuri care să demonstreze eficienţa guvernării în folosul populaţiei.

Am fost invitat să îmi exprim opinia şi cu privire la Klaus Johannis, primarul Sibiului, şi spuneam că îl consider un „comunicator”.

Constatam că apar dezbateri din ce în ce mai concrete, pe ideologii. Cred că astfel se va înţelege mai bine ce înseamnă stânga şi ce înseamnă dreapta. Apropo de stânga, PSD-ul are o misiune dublă în acest an – ţinta de 35% la alegerile europarlamentare, ceea ce nu cred că va fi o problemă la cum arată sondajele în momentul de faţă, şi să întărească în acelaşi timp stânga europeană.

A fost adus în dezbatere şi faptul că s-ar părea că România se îndepărtează de valorile europene, însă susţin ca din punct de vedere economic, România trebuie să fie mai activă şi pe alte pieţe, nu doar pe vestul Europei - sunt oportunităţi în Orient, în America de Sud, ş.a.m.d., iar în acest context al globalizării, România trebuie să se calibreze la negocierile interguvernamentale, pentru că pe de o parte suntem în Uniune Europeană, dar avem şi statutul de membru al NATO, şi un parteneriat strategic cu SUA.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: