miercuri, 12 februarie 2014

Dan LUCA – articol în ziarul Prahova – “Român în Europa sau cetăţean european?”


În noua corespondenţă pe care am pregătit-o pentru ziarul Prahova m-am oprit asupra situaţiei românilor, ca cetăţeni ai Uniunii Europene, după eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii în toate statele membre.

Puteţi citi în continuare materialul integral, publicat miercuri, 12 februarie:

...........

Practic, ar trebui să însemne acelaşi lucru, însă din păcate sunt cazuri în care “regula” nu se verifică. La sfârşitul anului trecut am asistat la “jocurile de campanie” din partea unor lideri europeni care au mizat pe acţiuni naţionaliste pentru a se poziţiona înaintea alegerilor europene. Spre dezamăgirea lor, însă, exodul românilor după 1 ianuarie 2014 nu a mai avut loc, nici în Marea Britanie, nici în celelalte ţări care au ridicat restricţiile.

Sunt în Belgia din 1997 şi mă cunosc bine cu compatrioţii noştri care lucrează în construcţii sau în prestări servicii. Majoritatea românilor din Belgia sunt oameni extraordinari, cu responsabilităţi complexe şi pe care viaţa i-a învăţat că vorbele goale nu sunt suficiente pentru a reuşi. Personal consider că performanţele României în Uniunea Europeană au fost perturbate de prelungirea restricţiilor tranzitorii impuse de Belgia cetăţenilor români pentru 7 ani. Lipsa românilor la Bruxelles se face simţită în principal în sectorul privat al afacerilor europene. Aproximativ 100.000 de oameni îşi desfăşoară activitatea în Bruxelles, în domeniul afacerilor europene, din care 50% lucrează în instituţiile europene şi 50% în sectorul privat. Românii au pregătirea necesară pentru a lucra în sectorul privat al afacerilor europene şi, chiar în ciuda restricţiilor impuse, aproximativ 500 dintre compatrioţi desfăşoară deja o astfel de activitate în companii multinaţionale, federaţii, asociaţii, media, companii de lobby şi think tank-uri.

Majoritatea însă au fost umiliţi în faţa colegilor, având în fiecare an de întocmit un dosar pentru a-l prezenta autorităţilor belgiene în speranţa obţinerii permisului de muncă pentru anul respectiv. România a pierdut enorm prin acest blocaj şi este datoria noastră de a semnala acest moment prielnic pentru români şi România.

Activez în lumea afacerilor europene de 20 de ani şi este pentru prima dată când românul are aceleaşi şanse pentru un loc de muncă în Bruxellesul european precum ceilalţi colegi europeni.

În contextul agitaţiilor apărute în decembrie 2013, am fost invitat la o şedinţă a “Pro Europa” ca să îmi exprim punctul de vedere cu privire la impactul real al ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii. “Pro Europa” lucrează cu organizaţii proeuropene din Marea Britanie şi nu are orientare politică, având membri din toate partidele politice, dar şi apolitici. Majoritatea membrilor provin din comunitatea oamenilor de afaceri britanici din Bruxelles, iar un număr important de membri - din instituţiile europene. În ceea ce priveşte activitatea asociaţiei, aceasta organizează întâlniri la nivel de experţi despre stadiul actual al politicilor UE şi despre impactul asupra Marii Britanii, precum şi schimburi de opinii cu personalităţi politice britanice care vin la Bruxelles. De asemenea, sunt organizate prezentări ale unor institute de sondare a opiniei publice, pentru a oferi membrilor informaţii despre “starea reală” a opiniei publice din Marea Britanie.

Deşi a fost fondată în urma discursului lui Cameron, care propune un eventual referendum pentru stabilirea apartenenţei Marii Britanii la UE, reacţiile “Pro Europa” nu au întârziat să apară nici când a fost vorba despre declaraţiile populiste ale premierului britanic la adresa românilor şi bulgarilor, care ar fi putut “invada” Marea Britanie, după eliminarea restricţiilor. Apelând la diseminarea informaţiilor inclusiv prin intermediul platformelor de socializare, folosind articole şi înregistrări video care relatează poveştile românilor integraţi şi ale britanicilor care au intrat în contact cu ei, mesajul “Pro Europa” este foarte clar: românii nu sunt un pericol!

Membrii asociaţiei sunt conştienţi de faptul că imaginea românilor şi a bulgarilor trebuie să fie alta, pentru că ei contribuie în sens pozitiv la dezvoltarea economică a Regatului.

“Atragem atenţia asupra faptului că venirea lucrătorilor din noile state membre care au aderat în 2004 a adăugat cel puţin 1% la PIB-ul Marii Britanii. Şi, când te afli în Marea Britanie, observi imediat cât de mult au nevoie serviciile, spitalele, magazinele noastre de angajaţii din noile state membre pentru a rezista. Te duci la un hotel sau la un spital din Londra şi înţelegi imediat contribuţia pe care o au aceşti oameni”, a declarat Julian Priestley. Şi pentru ca informaţiile să fie echidistante, merită menţionat încă un exemplu pe care cei de la “Pro Europa” îl dădeau: “Sunt un milion de britanici care trăiesc sau care s-au pensionat în Spania. Pentru că s-au pensionat în Spania, ei reprezintă o presiune pentru serviciile sociale şi spitalele din această ţară”.

Discuţia avută cu echipa britanică a fost o plăcere şi felicit iniţiativa “Pro Europa”, care este importantă în special pentru că a pornit de la Bruxelles, oraş suprapolitizat, unde apariţiile mediatice şi declaraţiile anumitor politicieni britanici sunt analizate cu mare atenţie.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: