vineri, 21 februarie 2014

Dan LUCA – articol în Jurnal de Dâmboviţa - Adaptare în promovarea turismului românesc

Jurnal de Dâmboviţa publica vineri, 21 februarie articolul meu despre necesitatea de adaptare a turismului local românesc.

Redau integral acest material.

…………………….

Conform statisticilor, în primele 11 luni din anul 2013, numărul turiştilor străini care au vizitat România a fost de 1,62 milioane, cu 3,3% mai mult faţă de perioada similară a anului anterior. În prezent România are nouă birouri de promovare turistică în străinătate, la New York, Paris, Berlin, Londra, Roma, Madrid, Moscova, Viena şi Varşovia, şi se intenţionează deschiderea în acest an a încă trei birouri de promovare turistică la Tokyo, Tel Aviv şi Bruxelles.

În luna ianuarie, fiind din nou în România pentru câteva zile, am participat la Cluj la o dezbatere cu autoritaţile locale, în cadrul căreia făceam 3 propuneri pentru a pregăti oraşul pentru anul 2015, când va avea titulatura de Capitală Europeană a Tineretului. Fiecare dintre acestea se poate adapta particularităţilor tuturor localităţilor din ţară, cu şanse mari de a le favoriza imaginea turistică.

Prima se referă la cei 100 de clujeni de la Bruxelles şi alţi 500 de români din capitala Europei care au trecut prin şcolile clujene, ce pot să fie angrenaţi în acest proces de dezvoltare a oraşului. Trebuie profitat de românii din Diaspora, sunt oameni care au plecat, dar vor să facă ceva pentru ţară. Trebuie create structurile necesare pentru aceste legături!

Chiar propuneam întâlniri între românii din Bruxelles şi autorităţile locale, în ţară, precum şi discuţii la Bruxelles, prin deplasarea unor consilieri locali în capitala Europei. Ar trebui activate parteneriatele externe. Multe dintre localităţile din România au anumite înfrăţiri cu oraşe din lume, şi nu în ultimul rând, trebuie văzut cum împachetăm totul în „ambalajul turistic” potrivit. De exemplu, Clujul, ca oraş, nu are portenţial ca un turist să vină să stea o săptămână, ci trebuie un pachet de 2 zile.

Apropo de noul birou de la Bruxelles, celor din Bruxelles le place să călătorească, au bani, dar nimeni nu îi cheltuieşte pe oferte exagerate. Chiar şi cei cu salarii de peste 5.000 euro pe lună nu vor „accepta” să plătească 300 euro pe un bilet de avion până la Bucureşti.

Trebuie gândită o ofertă de genul „pachetului de week-end pentru două persoane”: avion joi noaptea, cazare la hotel pentru 3 nopţi, program vineri şi sâmbătă, întoarcerea duminică în jurul orei 11. Pot să existe avioane care pleacă direct spre marile oraşe. Important este să fie un preţ decent pentru întreg pachetul, să zicem 500 euro pentru două persoane.

Se poate realiza aşa ceva? Putem să avem o politică naţională pe această ofertă turistică? Putem subvenţiona astfel de iniţiative? ...Sau poate că vom putea debloca şi ceva fonduri europene în acest scop... Sunt oraşe europene care candidează pentru titlul de „capitală verde”, şi am văzut recent candidatura oraşului Piteşti, dar sunt diferite clasamente ale localităţilor care se fac la nivel european, şi se poate profita de această „publicitate gratuită”, după câştigarea unei titulaturi europene. Dacă e să ne referim la judeţul Dâmboviţa, potenţialul turistic este incontestabil şi merită făcut cunoscut!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: