duminică, 8 decembrie 2013

Gamificarea - o nouă tendinţă în recrutarea angajaţilor


Dacă până acum se recurgea doar la clasicele CV-uri şi interviuri de angajare, şi în anumite cazuri analizarea profilului de pe reţelele de socializare a candidaţilor, angajatorii au pus în practică mai nou, ca metodă de recrutare, “gamificarea”, model pe care compania Pontoon, parte a Adecco Group, intenţionează să o implementeze cât mai curând şi în România, după cum puteţi citi pe Finanţiştii.

Angajatorul crează pe site un joc, unde se adună cei interesaţi de profilul companiei, nu doar de o anumită poziţie. Jocul va fi construit astfel încât specialiştii în recrutare să poata urmări profilul candidaţilor în funcţie de activitatea în joc. “Gamificarea este un proces plăcut, distractiv şi cu o satisfacere imediată. În mod tradiţional, atunci când vrei să aplici pentru un post vacant intri pe site-ul companiei unde vrei să te angajezi şi începi să completezi formulare. Asta plictiseşte candidatul. Gamification este o metodologie inedită de recrutare tocmai pentru că este distractivă, creativă, iar competiţia este constructivă”, a declarat Rory Jeffcock - EMEA RPO Director Pontoon.

Conform statisticilor, în 2014, 70% din companii îşi vor crea o aplicaţie de acest gen. Nu trebuie să ne uimească acest procent, având în vedere că angajatorii se adaptează din ce în ce mai mult la noile apariţii tehnologice, iar angajaţii, la rândul lor, trebuie să înţeleagă nevoia pregătirii şi perfecţionării în pas cu cerinţele actuale.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: