vineri, 19 iulie 2013

PSD Belgia demarează campania pentru alegerile din 2014

Anul 2014 este crucial atât pentru Stânga Europeană, cât şi pentru viitorul construcţiei europene. Fără reţinere, cred că Stânga poate să câştige alegerile europene de anul viitor şi mai cred că având o guvernare europeană de Stânga, Uniunea Europeană poate să iasă din criză.

Cei care îşi imaginează ca Bruxelles-ul este total în vacanţă, acum în miez de iulie, se înşeală. Împreună cu colegii de la PSD Belgia am lansat deja discuţiile pentru abordarea ˝Super duminicii electorale˝ din Belgia, din 25 mai 2014. Avem în aceeaşi zi alegeri naţionale, regionale, dar şi europene la nivelul capitalei europene.

Alături de filialele din Bruxelles ale partidelor de Stânga din Spania, Italia, Franţa, Grecia, Germania, Marea Britanie, Austria, dar şi împreună cu colegii de la Partidul Socialist Belgian (PS), am participat recent la prima întâlnire de coordonare a campaniei electorale pentru alegerile din mai 2014.

Ca partid politic credem mult în confruntările electorale, în care e important să ne implicăm, să prezentăm candidaturi credibile pentru a guverna mai bine localitatea, ţara sau Uniunea Europeană.


Linkuri utile:



Dan LUCA – articol în Occidentul Românesc – “Belgia – campania electorală pe strada mea”


Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: