sâmbătă, 29 iunie 2013

Criza economicã şi independenţa Cataluniei


Centro de Investigaciones Sociológicas (CIS) arată că doar 34% dintre catalani doresc ruperea de Spania și crearea unui stat independent, ceea ce încurcă socotelille liderilor celor două formațiuni politice care doresc independența, sublinia recent Capital.

Notabil este şi faptul că, pe fondul crizei economice agravate în Spania, starea de spirit separatistă din Catalunia capătă amploare. „Ea îi determină pe catalani să pună problemele lor economice pe seama unui sistem naţional care, în opinia lor, îi obligă să aducă o contribuţie disproporţionată în raport cu restul Spaniei. Perspectiva independenţei regiunii autonome Catalunia din Spania nu suscită entuziasm în Europa. Există ţări ca Belgia, Cipru, Italia,  Slovacia şi Marea Britanie, în care mişcările separatiste ale unor minorităţi naţionale s-ar putea inspira din secesiunea catalană. Ȋn extremis, însă, UE nu ar avea de ales decât să respecte un proces de independenţă care a ţinut seama cu scrupulozitate de legislaţia internaţională”, după cum precizează aceeaşi publicaţie.

Amintesc că „formaţiunile politice CiU şi ERC au prezentat declaraţia de suveranitate grupurilor parlamentare care susţin referendumul. Textul, care a fost respins ulterior, sublinia că o astfel de consultare va servi pentru "constituirea Cataloniei într-un stat al Europei", ceea ce ar schimba mult mai profund situaţia.

Cam ce spuneam şi despre renegocierile privind statutul de membru UE, în cazul în care Scoţia ar căpăta independenţa faţă de Marea Britanie.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: