joi, 6 iunie 2013

Adaptarea comunicării la era tehnologică


Daniela Oancea sublinia într-un articol recent publicat de Cariere, diferenţa dintre interviurile de presă faţă-în-faţă şi cele de astăzi, care destul de rar se întâmplă să fie la telefon, cel mai frecvent având ca suport mediul online. Însă, nu doar în domeniul jurnalistic se întâmplă asta, indiferent de mediu, comunicarea capătă această tendinţă.

Oancea evidenţia că în cazul mesajele transmise în mod tradiţional, tonul vocii transportă aproximativ 38% din întregul mesaj, iar limbajul corpului contribuie la 55% din impactul comunicării, de unde şi dezavantajul comunicării prin email, unde este aproape imposibil să descoperi detalii neprecizate de interlocutor, doar citind printre rânduri, şi poţi înţelege astfel greşit mesajul.

„Recunoaşterea vocii” devine un instrument obligatoriu pentru a interacţiona cu tehnologia în sine. Sigur i-aţi auzit pe unii plângându-se de aplicaţia „Siri” a lui Apple pentru că interpretează greşit comenzile vocale. 90% din utilizatorii de telefon mobil au voci foarte slabe şi neinteligibile care nu pot fi înţelese nici de alţi oameni, darămite de o maşină, spune autoarea.

Concluziile punctează foarte bine importanţa unor excelente abilităţi de comunicare, imperative pentru a compensa lipsa dialogului faţă în faţă, unde limbajul corpului şi tonul vocii lipsesc, ceea ce determină pentru un comunicator succesul sau eşecul profesional.

Dacă până acum cursurile şi lucrările de specialitate insistau pe descifrarea limbajului non-verbal transmis de gesturi şi poziţii ale corpului precum şi de tonalitatea în momentul vorbirii, acum e necesară o orientare spre dezvoltarea “traducerii” cuvintelor folosite. În ceea ce îl priveşte pe emiţător, trebuie acordată o atenţie deosebită formulării mesajului precum şi asupra punctuaţiei, fructificând astfle avantajele oferite de tehnologie, nu lâsând dezavantajele să distorsioneze acest proces:






Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: