miercuri, 8 mai 2013

Potenţialul binomului România-Italia

Pentru dezvoltarea capacitaţii României de a fi prezentă în dezbaterea europeană şi de a influenţa politicile la nivel comunitar este nevoie şi de asocierea cu state asemănătoare în ceea ce priveşte interesul pe anumite sectoare.

Filiera latină trebuie exploatată în special în privinţa relaţiei cu Italia, una dintre fondatoarele Uniunii Europene. Italia este o ţară pe care o urmăresc de ceva vreme. Observam după vizita la Roma din primăvara anului 2011 că multe companii, chiar şi multinaţionale, se plângeau de contextul de afaceri din Italia, dificil de înţeles şi mai ales greu de anticipat. Implicarea în afacerile europene, lăsată la nivelul specialiştilor, a abandonat dezbaterea europeană pe un loc codaş în Peninsulă. Cele câteva sute de persoane cunoscătoare ale fenomenului european au încearcat să conştientizeze importanţa mecanismului comunitar şi implicaţiile asupra Italiei, însă jocul italian nu s-a simţit la intensitate maximă.

Un an mai târziu însă, avându-l pe fotoliul de premier pe Monti, spre fericirea multor italieni, “Italia a început să joace din nou la nivel comunitar”. Prestaţia noului prim ministru italian, Mario Monti, a redat siguranţa cetăţenilor.

După recentele alegeri, Enrico Letta, noul şef al Executivului italian, îşi doreşte reducerea măsurilor drastice şi susţine în faţa cetăţenilor o “Europă care să îi ajute, care să ofere bunăstare, oportunitaţi şi dezvoltare”.

Să revenim însă la ce înseamnă Italia pentru România. În primul rând, Italia reprezintă “casa adoptivă” pentru peste un milion de imigranţi români, aproape un sfert din numărul total de minorităţi ai ţării.

Aşa cum spunea fostul secretarului de stat pentru afaceri europene, Luminiţa Odobescu, este bine că relaţiile bilaterale între cele două ţări “sunt tot mai bune”, cu preocupări pentru “creştea prezenţei investitorilor italieni în economia românească, cu accent pe domeniile energetic, infrastructură şi agricultură”.

Conform Ministerului Afacerilor Externe al României, relaţiile româno-italiene se desfăşoară sub semnul Parteneriatului Strategic Consolidat, semnat în 2008. “Prezenţa unei numeroase comunităţi româneşti în Italia şi a unei mari comunităţi de afaceri italiene în România conferă o dimensiune social-economică extrem de importantă acestei relaţii. Totodată relaţiile bilaterale sunt caracterizate de contacte politice frecvente şi variate”.

“Italia ocupă locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, cu o pondere de 12,18% din volumul total al comerţului exterior al ţării noastre”.

Din punct de vedere cultural, “la Roma funcţionează Accademia di Romania iar la Veneţia, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistă. Pe lângă cele 6 lectorate italiene existente în România - Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara şi cele 6 lectorate româneşti în Italia - Padova, Milano, Pisa, Roma, Torino, Cosenza), limba italiană se mai predă la Oradea, Suceava şi în alte centre, iar limba română la Reggio Calabria, Catania, Florenţa, Milano, Napoli, Pisa, Torino şi Udine. În România există 4 licee cu clase bilingve româno - italiene („Dante Alighieri” şi „Ion Neculce” din Bucureşti, „Gheorghe Bariţiu" din Cluj Napoca şi Grupul Şcolar „Transilvania” din Deva. “În Italia există 73 de asociaţii româneşti, printre care figurează şi numeroase biserici aparţinând cultelor religioase”.

“În Italia se desfăşoară de mai mulţi ani Proiectul privind predarea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească în şcolile italiene. În anul şcolar 2012-2013, proiectul cursurilor de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească a fost extins. Au fost repartizate 215 de grupe de elevi în 153 de unităţi şcolare, în nouă regiuni ale Italiei (Piemonte, Veneto, Lazio, Friuli Venezia Giulia, Umbria, Lombardia, Puglia, Toscana, Sicilia)”.

Conform datelor date publicităţii de ambasadele celor două ţari, schimburile comerciale între acestea au atins un record în 2011. Volumul importurilor în domenii precum gastronomia, industria textila, produsele şi maşinile agricole, produsele siderurgice, au demonstrat importanţa cooperării diplomatice şi a “efortului depus de reţeaua de producţie din ambele ţări într-o perioadă în care se resimt în continuare efectele crizei economice europene”, sublinia ambasada italiană.

Experţii în afaceri europene aşteaptă o repoziţionare a Italiei în dezbaterile europene, Preşedenţia italiană a UE din al doilea semestru al anului 2014 fiind un bun prilej de a repune Italia pe harta Europei influente. Italia, ca a treia mare putere economică din eurozonă şi una dintre statele ce sprijină integrarea, are rolul său în stabilirea viitorului UE, după cum sublinia recent ambasadorul din Peninsulă.

Surse pentru redactarea materialului:






Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: