marți, 12 martie 2013

Triunghiul de la Weimar şi ţările Visegrad


După cum scria recent un material ce aparţine EurActiv Polonia, ţările Visegrad – Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia, acestea au ajuns la un acord pentru a crea o forţă militară unită, ce ar putea deveni operativă începând cu anul 2016. Cele patru state sunt şi membre NATO.

Mesajul a fost făcut public la Varşovia, în prezenţa cancelarului german şi a preşedintelui francez, state cu care Polonia cooperează ca membre ale „Triunghiului de la Weimar”.

Premierul polonez Donald Tusk spunea în cadrul unui interviu acordat în urma acestei întâlniri că ţările din Europa Centrală şi de Est, colaborează precum la Bruxelles, pentru unitatea Europei şi pentru integrarea europenă. Tusk a făcut de asemenea referiri la eforturile pe care le depune UE în reforma economică şi monetară, insistând pe faptul că Uniunea Monetară Europeană îşi propune să consolideze Uniunea nu să o dividă.

Polonia şi-a făcut simţită prezenţa în UE, implicându-se intens în dezbaterile despre viitorul UE:


Dan LUCA / Bruxelles

 

Niciun comentariu: