miercuri, 6 februarie 2013

Italia şi UE văzute de la Roma - varianta 2013

Este al treilea an consecutiv când derulez o serie de activităţi la Roma, interacţionând cu "actorii locali" ai Italiei în afacerile europene. Contextul actual este foarte interesant având în vedere că la sfârşitul lunii sunt alegeri naţionale în Italia, iar peisajul politic este mult mai complex ca de obicei. Stânga este cotată cel mai bine în sondajele de opinie, iar partidul recent lansat de Mario Monti are şi el un impact. Este interesant de văzut dacă PD-ul lui Bersani şi Mario Monti vor reuşi să aibă majoritate pentru a guverna ţara după alegeri.

Criza se simte şi în Italia, lumea aşteptând cu mare nerăbdare să treacă alegerile. Monti este apreciat de populaţie, dar reformele sale au lovit la greu societatea italiană. Taxele din ultimii ani sunt mari şi greu de digerat de omul de rând. În acelaşi timp s-au înăsprit controalele financiare. Cineva îmi zicea că 11 milioane de familii au fost evaluate la sânge anul trecut, Statul reuşind prin acest procedeu să recupereze aproximativ 7 miliarde de euro. Sunt anumite situaţii puţin bizare, cum recent a fost la un magazinul Ikea, când o doamnă a fost rugată să justifice de unde are cei 250 euro pentru a achita produsele. Sunt baze de date centralizate în care cetăţenii italieni sunt verificaţi asupra venitului legal pe care îl obţin, iar în acelaşi timp se observă ce fel de cheltuieli derulează (inclusiv cursul de înot pentru copii, abonament la meciurile de fotbal, etc).

Căderea regimului Gaddafi în Libia a avut un impact enorm în Italia. Datorită relaţiilor privilegiate, Italia dispunea de aproximativ 30% din petrolul extras din Libia. Această piaţă a fost în mare pierdută, iar impactul a fost imediat – preţul pentru litrul de motorină a crescut în câteva luni de la 1.40 euro la 1.80 euro. Şi asta se simte atât la nivelul bugetului de familie, cât şi la nivelul sectorului de afaceri.

În rest experţii în afaceri europene aşteaptă o repoziţionare a Italiei în dezbaterile europene, preşedenţia italianã a UE din al doilea semestru al anului 2014 fiind un bun prilej de a repune Italia pe harta Europei influente. Până atunci însă alegerile şi o coaliţie credibilă la nivel european de genul Bersani-Monti.

Dan Luca / Bruxelles

 

Niciun comentariu: