sâmbătă, 2 februarie 2013

Educaţie financiară în băncile… şcolii


Apropo de implicarea sectorului privat în pregătirea practică a tinerilor pentru viaţă, un program recent, în care sunt implicate Raiffeisen Bank şi Junior Achievement, prezintă pentru 2.250 de elevi de la şcolile din întreaga ţară, cursuri de educaţie financiară.

Pentru ciclul primar a fost lansat programul „Noi înşine”, iar la nivel liceal, „ABCdar bancar”. 77 de cadre didactice şi 50 de consultanţi Raiffeisen Bank derulează la clasă activităţile din cele două programe, conform income magazine.

Potrivit Comisiei Europene România este unul din statele membre care nu asigură prin programa naţională pentru ciclul primar dezvoltarea competenţelor transversale precum spiritul civic, spiritul antreprenorial, competenţe IT şi de administrare a resurselor financiare.

Este îmbucurător că începe să se înţeleagă că instituţiile de învăţământ trebuie să pregătească tinerii pentru viaţă, iar programa şcolară trebuie să fie adaptată realităţii.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: