vineri, 7 septembrie 2012

Monede locale şi economie barter

Preluat de pe Wall Street Journal, Făclia publica recent un interesant material despre lansarea unor monede locale şi aşa numitelor “Bănci de timp”, ca şi reacţie la criza economică.

Cele mai frecvente astfel de “autoajutoare” se întâlnesc în regiuni din Italia şi Spania. “Un designer de Web din regiunea Catalonia a lansat moneda eco. Disperaţi de a avea bani de orice fel, o serie de întreprinderi şi două municipalităţi din zonă au acceptat eco, cu plăţi electronice şi chiar o aplicaţie smartphone. Spaniolii fac troc şi cu mărfuri – cărţi sau mobilier în schimbul unor produse proaspete – pe pieţe care sunt organizate în fiecare cartier. Doar în regiunea Catalonia, 60 de pieţe barter au avut loc în primele şapte luni ale acestui an, de trei ori mai multe decât în 2007, potrivit Intercanvis.net, un website de urmărire a economiei barter”.

Deşi în continuă creştere, aceste acţiuni nu vor reuşi să rezolve criza europeană – deciziile luându-se la un nivel mult mai înalt, iar ca şi dezavantaje, aşa cum spune şi José García Montalvo, profesor de economie la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, “băncile şi monedele sociale, spune el, pot avea repercusiuni asupra economiei mai largi, deoarece veniturile obţinute din astfel de acorduri de multe ori sunt nedeclarate, privând guvernul de venituri fiscale - un pas înapoi nu numai pentru o ţară din zona euro, ci şi pentru o ţară dezvoltată”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: