miercuri, 25 aprilie 2012

Digitalizarea României încotro?

România a început digitalizarea datelor şi utilizarea semnăturii electronice prin platformae-România. În plus, proiectul “eRomânia 2” îşi propune să realizeze pentru fiecare din cele peste 3.300 de localităţi “informaţii referitoare la istoric, administraţia publică (date de contact, orar de funcţionare etc), mediul de afaceri, educaţie (şcoli, inspectorate), cultură, sănătate (spitale, casa de asigurări), geografie, turism (obiective turistice, cu imagini şi istoric), biserică, transport, mediu, agricultură, justiţie, sport, precum şi informaţii referitoare la serviciile publice electronice disponibile în localitatea selectată”, toate aceste informaţii putând fi constant actualizate şi completate.

“Un alt obiectiv important urmărit de MCSI prin acest proiect îl reprezintă asigurarea transparenţei proiectelor derulate de instituţiile publice, prin afişarea lor pe site, accesul în timp real la informaţii al tuturor celor implicaţi în managementul proiectelor sau al celor pur şi simplu interesaţi de modul în care sunt cheltuiţi banii publici în general sau în cadrul unui proiect anume”, după cum se precizează în materialul publicat de Finanţiştii.

Deşi aprobat şi aparent funcţional de la sfârşitul anului trecut, proiectul nu s-a concretizat încă în mediul informaţional. Dureros este faptul că România nu beneficiază de o bază de date completă la nivel naţional. Practic, în acest moment, România nu are nomenclatoarele naţionale de CNP, de CUI, nu are cadastru, nomenclatoarele naţionale de şcoli, spitale sau un index complet de străzi. Mi se pare inadmisibilă o astfel de lipsă în 2012, când avem la dispoziţie atâtea posibilităţi tehnologice şi informatice.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: