joi, 23 februarie 2012

Italia şi UE văzute de la Roma (2012)

Vizitasem ultima dată Roma în primăvara anului trecut şi m-am bucurat să revăd zilele trecute din nou capitala unei ţări fondatoare a Uniunii Europene.

Schimbarea majoră din ultimele luni, spre fericirea multor italieni, este că acum “Italia joacă din nou la nivel comunitar”. Prestaţia noului prim ministru italian, Mario Monti, dă siguranţă cetăţenilor că Italia este guvernată cu responsabilitate acum. Premierul se bucură de suportul principalelor partide politice italiene, practic neexistând premizele unor crize politice până la alegerile programate pentru primăvara anului 2013.

Monti, profitând de situaţia actuală, a pornit o serie de reforme îndrăzneţe axate pe liberalizare, simplificarea procedurilor, dar şi pe o reformă a dreptului muncii, toate cu scopul unei consolidări a finanţelor publice.

Criza euro este urmărită cu mare atenţie în Italia, “exemplul” Greciei fiind foarte prezent în conştiinţa peninsularilor. Desigur rata somajului nu este la fel de alarmantă precum cea din Spania, dar totuşi tinerii italieni au mari probleme să îşi găsească un loc de muncă.

În rest, în întâlnirile tehnice pe care le-am avut cu colegii de la EurActiv Italia, dar şi cu reprezentanţi ai federaţiilor industriale italiene, corporaţii italiene sau multinaţionale prezente în Italia, e clar se caută soluţii pentru dinamizarea sectorului de afaceri. Uniunea Europeană este din acest punct de vedere mult mai apropiată de italieni decât acum un an şi asta nu poate decât să ajute în a identifica proiectele politice pe axul Roma–Bruxelles spre beneficiul populaţiei.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: