joi, 5 ianuarie 2012

Perspective pentru 2012

2011 s-a încheiat, s-a tras linie, însă rezultatele măsurilor adoptate în anul precedent abia de acum vor începe să se vadă. Din punct de vedere…


… European

Problemele legate de democraţie, cred că vor schimba mult lucrurile în Uniunea Europeană în următorii ani, până în 2014 – data următoarelor alegeri europene. Estimez o „ruptură“ strategică încă din 2012, iar semnalul va veni din partea partidelor politice europene. Vor exista „mişcări doctrinare“, trecând peste fantomaticele „umbrele europene“ existente în zilele noastre. Se vor coagula strategii de alegeri cu adevărat europene, în care partidele politice îşi vor alege liderii la înaltele funcţii, la nivel comunitar. Sper că aceştia se vor lupta apoi deschis pentru titluri precum cel de preşedinte al Comisiei Europene sau preşedinte UE, renunţând la jocurile de culise şi “numirile de palat”, în care democraţia participativă e uitată.

2012 va fi un an al schimbărilor de semi-mandat comunitar, al provocărilor, un nou preşedinte al Parlamentului European (Martin Schulz – social-democrat german) din ianuarie, nou posibil tratat UE, preconizat pentru a se semna în luna martie, şi în plus, punerea în aplicare a măsurile de redresare privind moneda euro.

Iar dacă vorbim de Germania, este interesant de vâzut cum această ţară va gera puterea politică pe care o are acum la nivel comunitar.


… Românesc

Semnarea noului pact fiscal european va avea şi impact la nivel naţional, fiind un puternic test pentru economia românească.

Discuţiile privind aderarea la Schengen au fost amânate pentru 2012, iar poziţia Olandei nu încurajează un rezultat pozitiv mai devreme de luna iulie.

În 2012 românii sunt aşteptaţi la urne (cam prin noiembrie), în premieră fiind vorba de alegeri comasate: locale, regionale şi parlamentare. E bine? E rău? Vom vedea, dar semnalele nu sunt dintre cele mai roze în prezent.

Dacă ne referim strict la ce se va întâmpla pe plan naţional, cu siguranţă mişcările majore se vor resimţi sub influenţa pregătirilor electorale, ca de fiecare dată înaintea alegerilor.

Deşi mi-ar plăcea să cred că România se va trezi la o realitate europeană din care face parte acum mai mult decât crede, nu pot să preconizez ca fiind anul detentei la români.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: