vineri, 8 iulie 2011

Corporaţii şi comunicarea 2.0

Indiferent de cum este numit sau de cât de bine este pus la punct, procesul de comunicare internă există în cadrul oricărei organizaţii. Ce înseamnă însă investiţia în îmbunătăţirea acestuia explică un material al PR Romania – “este un factor cheie al implicării şi motivării angajaţilor”.

Pentru că cea mai mare realizare a noului stil de management este circulaţia în ambele sensuri a mesajelor între nivelele ierarhice – se apelează din ce în ce mai des la discuţii libere faţă în faţă, iar când acestea nu sunt posibile, sunt înlocuite de chat, forumuri sau bloguri interne.

Un exemplu foarte bun îl dă Petrom, de a avea un blog al angajaţilor, în care oricare dintre aceştia pot publica materiale, moderate de specialiştii echipei de comunicare internă – un fel de revistă a companiei, în format 2.0, dar care oferă şi posibilitatea comentariilor vis-a-vis de subiectele abordate.

Această metodă nouă de comunicare internă, aşa cum spune şi autoarea, crează o adevărată comunitate în cadrul organizaţiei.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: