vineri, 21 ianuarie 2011

Politica europeană a României

Uniunea Europeană este pilonul principal de dezvoltare pentru României şi e normal să alocăm resursele necesare dezvoltării acestei relaţii. Am scris mult despre necesitatea unei logici de stat membru, iar acum revin cu unele propuneri concrete.

Este foarte important ca în proiectul de Guvernare al PSD – “România corectă – România socială”, la pagina 241, paragraful care vorbeşte despre Politica Europeană a PSD să avem şi următoarele paragrafe:

Este necesară accelerarea absorbţiei cât mai rapidă şi eficientă a funcţionarilor români în posturile din instituţiile europene. Prioritate este accesul specialiştilor români la “cota pe verticală a administraţiei comunitare”. Statul Român se poate implica în pregătirea instituţională a românilor pentru concursurile EPSO (Biroul de Selecţie a Personalului European).

Este nevoie de optimizarea relaţiilor între structurile publice şi private româneşti cu structura comunitară. Ne referim aici la coordonarea lobby-ului românesc, la consolidarea imaginii de ţară şi a prezenţei româneşti în spaţiul european. România trebuie să îşi calibreze strategia pe situaţia actuală, membru al UE, iar sectorul privat trebuie implicat în acest mecanism. Abordarea sectorială este necesară şi trebuie să încurajăm industria românească să se racordeze la dinamica legislativ-comunitară, chiar cu prezenţe fizice permanente în mediul de Bruxelles.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: